arici

nu ştiu ce să zic.

zilele astea totul a părut ciudat, dacă nu, foarte ciudat.

heh, să ştiţi că am vrut să scriu ieri postul ăsta, dar.. n-am avut timp, *ntzz..*, din cauza porcăriei ăleia de conferinţă sau ce dracu’ a fost, aia a lu’ Dan Puric. nu zic, dăştept om, amuzant şi pe deasupra, dar întâlnirea a fost la universitatea Agora, într-o încăpere micuţă, încât stăteau oamenii adunaţi grămadă pe la cozile de la uşi, ca să-i soarbă cuvintele din microfon, şi, pe deasupra, a durat şi 4 ore!!!!!! adunarea aia a fost şi filmată de echipele de la TVS, sau ceva de genul.

o chesie amuzantă şi bizară în acelaşi timp, datorită căreia am zis că zilele astea au fost ciudate: tot luni, pe tramvai, stăteam plictisit, şi amorţit, cu muzica în căşti, când deodată văd tot felul de maşini cu numere de înmatriculare sugestive, râvnite şi căutate de mine de vreo 3 luni. maşinile: “BH 58 PLM” (nu credeam că există vreo maşină d-asta, dar, oricum, numărul ăsta l-am reţinut cel mai bine), “SAL”, “MAH”, “SAL”, “ASL”, “CMF”, “WTF”, “BEY”, “BAH”. whow. faza cea mai tare a fost că totul a decurs repede, toate vehiculele astea bizare le-am văzut într-o singură tură, în vreo 5 secunde, apoi au venit iarăşi numere de înmatriculare obişnuite, gen “DSL”, “MQR”, etc… nu ştiu dacă a fost vreo minune (;))), sau pur şi simplu are legătură cu podul decebal, unde s-a petrecut, dar pe mine m-a înviorat toată faza asta. trebuia să fac o poză. damn.
în fine, toată asta mi s-a părut ca un dialog pe messenger, dintre mine şi vreun internaut enervant:
maşinile: sal
eu: salut
maşinile: asl
maşinile: cmf?
maşinile: bey!
BUZZ!!!
maşinile: rasp in plm
maşinile: bah!!!
BUZZ!!!
and so on..

doar ca să ştiţi, eu întotdeauna la linkuri pun să se deschidă în altă fereastră, deci să nu vă temeţi a da click normal, nu cu rotiţa de scroll, pe linkuri, că vă deschide alt tab (cel puţin în firefox).

apropo, voi ştiaţi cât de tupeiste pot fi babele? da, babele alea enervante, despre care ziceam la pagina “Despre”. păi, un exemplu concret al enervănţiei lor ar fi cel de azi: stăteam fain-frumos pe scaun, când văd, pe celălalt rând de scaune, o tipă la vreo 17-19 ani, frumoasă şi timidă. de ea se apropie o bătrânică simpatică şi bine-făcută, la care, ezitând un pic, tânăra se ridică, dându-i locul. însă tanti noastră, înfumurată, se aşează imediat în “locul cuvenit”, apoi începând să comenteze în gura mare despre tineretul din ziua de azi, care cu greu se încumetă să dea locul unei “biete bătrânici”, apoi, că o sa ajungem şi noi la 70 de ani, să vedem cum e, şi-alte din astea. cum în faţa şi în spatele ei se mai puseseră alte două bătrâne, au început şi ele să aprobe, comentând indignate aceleaşi pleve. şi au continuat, nene, aşa, încă vreo patru staţii, de mă durea capul, îmi venea să le zic eu să tacă. pffft..

mâine dau test la chimie. şi nu ştiu prea multe :|.

în altă ordine de idei, vă prezint o melodie care parcă mi-a marcat aceste zile, o melodie frumoasă, romantică, chiar, ce îmi rămâne îmi minte chiar şi după ce sting mp3-ul. melodia asta, împreună cu “the sacrament”, “gone with the sin”, “the funeral of hearts”, “join me”, “solitary man”, şi altele, e una dintre cele mai “faine” şi meditative de la HIM:

“Killing Loneliness”

salutare tuturor again!

cu acestă ocazie ţin să-mi cer oficial scuze celor 0 (zero) cititori actuali ai mei pentru întârzierea al naibii de exagerat de wtf de prelungită a scrierii unui nou post. reason: school and shit :|. imaginaţi-vă că, la cât de tocilar sunt, sunt implicat în vreo 5-6 proiecte şcolare, gen olimpiade, concursuri, referate, etc. so

ca în deschiderea celui de-al doilea post făcut pe blogul ăsta, vreau să vă pun o întrebare: ce poate fi mai frumos, mai romantic, mai magnific (nu, nu sunt gay), decât o lună plină? ca să zic mai liric, ce poate fi mai înfiorător şi mai straniu, dar şi mai frumos şi sublim, în acelaşi timp, decât zărirea prelungitoarei raze aurii în cadrul întunecat al nopţii, luminându-ne sufletele, şi odată cu ele, gândurile, deschizându-ne ochii minţii cea prea coruptă de vecinica, apăsătoarea rutină a acestei lumi trecătoare , într-un univers feeric, hipnotizant? căci asta am experimentat chiar eu acum câteva zile, când, la o oră mult trecută de miezul nopţii, am observat sfera albicioasă şi întreagă ce se ivea pe cerul înstelat şi fără pic de nour (damn, iarăşi o iau pe literatură), am ieşit imediat afară, în pijama şi în şlapi, cu camera digitală, ingnorând potenţialii cocalari ce cutreierau pe acolo, şi străduindu-mă să fac nişte poze cât de cât acceptabile.

[bonus]: moon movie (un film extraordinar, ce a durat până la terminarea bateriei, aşa că dă-i click şi vezi că se deschide în player extern)

deci, ce poate fi mai emoţional, mai divin, decât o plimbare de unul singur sub clar de lună? (că tot suntem în luna dragobetelui)

LATER EDIT: era să uit.. o chestie de-a dreptul bizară mi s-a întâmplat fix acum două săptămâni: eram în prima oră, de biologie, şi brusc mi-a venit ideea să îmi calculez bioritmul emoţional şi fizic, după ghidul de la pagina 191. asta consta în aflarea numărului de zile trăite în total până în ziua respectivă împărţite la 28 de zile ş.a.md. şi.. mare minune, fraţilor! am aflat că făceam fix, fix 5000 de zile, chiar în ziua aia de 15 februarie!!!!!1!!1111one. oh meh god, wtf? am verificat, am calculat din nou, fiind cât se poate de atent, am răs-verificat, am încercat să aproximez (365*vreo13 ani=?), degeaba, dom’le! tot acelaşi rezultat, un 5000 mare şi rotund cât roata carului. ce fericire a fost pe mine, vă daţi seama! asta e o chestie unică, o coincidenţă formidabilă.
există soartă şi noroc?

Salut tuturor!

Sunt un tip de vreo 13 ani jumate (cel puţin la momentul actual), scriu şi voi scrie sub pseudonimul “arici”, iar ăsta e noul meu blog, creat doar cu ajutorul comunităţii nimic.org.
Acest blog, pe care prefer să îl numesc o descărcare utilă şi directă a gândurilor şi sentimentelor mele, va fi cât mai sincer posibil, iar scopul său va fi mereu identic celui al unui jurnal obişnuit. Acest blog a fost creat pentru că am simţit că sunt disperat să mă exprim liber undeva, mai ales că de câteva luni citisem atâtea bloguri, că eram veteran deja. Şi, dacă prin nu ştiu ce coincidenţă astronomică, voi ajunge destul de faimos încât să fiu pus la blogroll de vreun blogger mare, sau să devin ţinta căutărilor pe google, sau alte de-astea (acum aberez), să ştiţi că nu voi încerca niciodată să profit de asta. NU vreau să ajung plictisitor, sau sec, un simplu “sait” cu vreo 10 reclame, un MFA. (de fapt, nici nu ştiu dacă se poate, având în vedere că sunt găzduit de altcineva :D).
Sper ca treaba asta cu blogul să fie ceva durabil.
Hai noroc şi să trăieşti!

Motto: blogul face omul.