arici

În ultimul timp, am observat că tot mai multă lume foloseşte serviciile Twitter. Dar ce e twitter-ul ăsta? Cică e un soft care permite utilizatorilor să scrie mesaje scurte, periodic şi să le publice chiar pe propriul site/blog. Avantajul ar fi că fiecăruia i-ar fi mult mai uşor să ţină la curent cititorii cu mici informaţii cotidiene, precum “Citesc o carte”, sau “Mamă ce tipă sexy am văzut pe stradă, spuneţi nu drogurilor!”, sau “Mănâncam pizza şi-l citeam pe zoso, când brusc, o pană de curent”, care ar fi prea irelevante să fie publicate pe blog, poate chiar inutile, ocupând spaţiu degeaba. Astfel, cititorii ce văd mici căsuţe twitter pe blogul vreunei persoane ar fi mai interesaţi de bloggerul respectiv, aflarea unor detalii cotidiene din viaţa lor stimulându-i să cunoască mai mult persoana adevărată din spatele ‘barierei’ blogului.

Toate bune până aici, Twitterul poate să-mi mulţumească pentru reclama gratis ce i-am făcut. Dar mai e o problemă. Serviciul ăsta a apărut brusc şi furtunos în internetul românesc, şi implicit, în blogosfera românească, încât, în doar câteva zile, o grămadă de blogări şi-au tras câte un cont twitter, fericiţi că mai au încă ceva cu care să-şi supra-satureze cititorii. Printre primii (de) care (ştiu eu că) şi-a făcut twitter cred că a fost chiar cunoscutul Ariel, care ne-a anunţat despre asta într-un post scurt cât kilometrii de autostradă românească (şi al cărui twitter cred că a fost scos). Apoi, ştiu că mai sunt şi Zoso, Nihasa, Lulu, Gogu Kaizer, De ce, Gramo, Redecs şi.. uhmm.. alţii, pe care nu am timp să-i înşir acum. Ciudat e că parcă majoritatea s-au luat după valul ăsta monden de twitter-uri, creându-şi cont special ca să fie în ton cu “mişcarea” asta. (ca o paranteză) Şi fără să par excentric sau nu ştiu cum, o să zic sus şi tare că oricât de bine motivaţi am fi, oricât de mult am alege o opţiune exclusiv datorită propriei voinţe şi oricât de mult am vrea să credem că suntem originali în cât mai multe lucruri, e imposibil să nu fim influenţaţi de restul masei de oameni. Pozitiv sau negativ. Unii probabil că sunt influenţaţi “pe invers” de restul oamenilor, adică încearcă să fie cât mai Gică-contra, să arate cât mai diferit, să se comporte cât mai anti-restul prostimii, o atitudine iniţial bine intenţionată, dar care duce la obsesie şi nebunie, şi la un stadiu în care uiţi de la ce ai pornit şi unde ai ajuns. De asta totul e relativ. Nu putem zice “ah, eu nu sunt ca ceilalţi, eu am stilul meu propriu, eu fac ce vreau” fără să minţim un pic, pentru că aici totul e în alb şi negru, inevitabil vom fi influenţaţi ori de o parte ori de alta, chiar dacă foarte puţin. Fapt care, până la urmă, dacă e făcut de toţi, e normal, nu?! Errare humanum est(şi aici iarăşi devine subiectivă situaţia). Astfel, în cazul fenomenului Twitter, ca şi altele precedente lui (site-urile simple, Y!M-ul, piczo, hi5, CS, hackingul, Youtube), probabil că cine vede chestia asta nouă pe piaţa internaută va zice “A! Deci Twitter, pot să postez mesaje scurte, bla bla! Ce interesant, ar trebui să-mi fac şi eu cont, da’ oare e ceva lame şi copilăros şi stupid sau ceva folosit în blogosferă?!”. Şi atunci, mai mult sau mai puţin ruşinat de lipsa personalităţii (true?), Gigel al nostru va da o raită pe la Fulgerica, sau Buddha, sau la alţii, să vadă cam care e tendinţa (inconştient, desigur) şi aşa va şti dacă să îşi pună şi el aplicaţia pe blog, sau măcar să-şi instaleze Twhirl ăsta, care e un client twitter. (închei paranteza)

Revenind, priviţi ce mi-a apărut zilele trecute, când, navigând pe blogul lui Geo Atreides, intrigat de postul despre “pitzipoanca.org”, am mers mai jos şi-am clickuit pe linkul de twitter MarsPhoenix (pe serverul original):

Too many tweets, huh? Deci cât de departe duce popularitatea asta?!

Teoretic, Twitter ar fi un serviciu chiar bun, dacă ar fi folosit aşa cum trebuie…

Şi în final, de ce nu ar vrea arici să îşi facă cont Twitter:
- pentru că necesită timp, efort (yeah)
- pentru că ar însemna să fiu online mai mult timp, şi eu nu-s genul de blogger (nici nu mă consider blogger oficial) care acum scrie un post, dup-aia twittereşte un pic, mai vorbeşte ceva, comentează pe blogul altcuiva, citeşte bloguri şi iar postează. Eu sunt mult mai “offline”
- pentru că e încă o chestie în plus, şi e ca o coordonare cu blogul
- pentru că e din cale-afară de trendy (seems like i’m Gică-contra)
- pentru că e cam enervant, iar lookul twitterului îţi dă dificultăţi la citire
- pentru că e cam jenant să vrei să twittereşti şi să afli că e prea încărcat site-ul de la prea multe tweetsuri
- sau poate o să-mi fac cont, cine ştie?!

Adio.

This entry was posted on Saturday, June 28th, 2008 at 2:25 pm and is filed under cotidian, gânduri. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.