e interviu cu Cristian Mungiu la HBO, acuma. şi de la 20.25 începe “4, 3, 2″, în premieră (tot pe HBO). 
uitaţi-vă!!!! că merită.
apropos de Lulu, şi eu am fost la faza judeţeană, dar habar n-am cât am luat. succes iubitorilor de limba română în continuare!
am revenit mai devreme. ca să răspund primei mele lepşe primite.
(dacă vreţi să ştiţi, îmi propusesem să fur o leapşă prima oară, aia cu cărţile, dar iată că Lelaina mi-a luat-o înainte :D)
adică:
Dude, you are tagged!
S-a pornit leapşa nimic.org.
click!
deci, e vorba de o leapşă pe nimic.Ørg, şi anume:
Reguli:
Alege din blogul celui care ţi-a dat leapşa un articol care ţi-a plăcut;
Prezintă articolul în câteva cuvinte, motivând de ce l-ai ales;
Dă leapşa mai departe altor doi membri nimic.org.
păi, ia să vedem. în primul rând, Lelaina, îmi place bloguţul tău. iar dacă trebuie să aleg un articol, şi anume cel preferat de mine, ar fi “Oh well“, şi asta în favoarea postului următor, şi asta la o diferenţă minusculă. de ce? pentru că cruzimea, limbajul licenţios şi frustrarea continuă din primul mă reprezintă de multe ori, iar gândurile degeabiste, de asemenea. şi eu, ca şi tine, Lelaina, câteodată mă simt sick & tired de lumea asta enervantă, fix aşa, jaja. şi nu ştiu dacă ai scris postul ăla în timpul vreunei “perioade” (arici e un idiot bou nesimţit), sau altceva, sau pur şi simplu te-ai simţit sătulă, dar îţi dau perfectă dreptate.
la polul opus se află “Lumina asta frumoasă“. deşi cele două posturi sunt total diferite, contrastând puternic, îmi plac amândouă mult. în ăsta, spre deosebire de celălalt, eşti fericită, optimistă, cureţi o portocală, şi totul în jur ţi se pare minunat :D. good for you, i mean, toate atea mie mi se transcriu, în modul meu unic de operare, ca lenevie, care e principala mea caracteristică. iar eu, (tot) eu, fiind un cretin (vezi câteva rânduri mai sus), în loc să îţi admir creativitatea şi hippie-nesitatea dea care dai dovadă, încep să aberez din ce în ce mai grav.
aş vrea să dau leapşa mai departe altui nimic-er, dar, după o jumătate de oră de căutare pe net, mergând pe firul lepşei, n-am mai găsit niciunul liber. dacă sunteţi din nimic.org, şi vă ofensează chestia asta, nu ezitaţi să comentaţi, şi o să vă tag-uiesc mai departe.
P.S.: merge ca naiba editarea temei în html. e greu, şi mai fac şi greşeli.
Legea lui Murphy este omniprezentă.
da, aţi auzit bine, legea, de fapt legile lui Murphy sunt omniprezente, însoţindu-mă peste tot, la orice pas, ca o belea, o vrajă interminabilă. de aia sunt dămblăgit; pentru că, atunci când mă duc şi eu, cu gânduri paşnice, la biblioteca judeţeană, aflu că, după două ore de mers prin frig, dezorientat, înjurând de mamă vântul de decembrie şi zilele Dochiei, rugând-mă zeilor să arunce şapca aia nouă, călduroasă, cumpărată foarte recent, peste capul meu, având halucinaţii şi fantezii erotice cu şapca în cauză, şi cumpărând diverse plăcinte cu cartofi (preferatele mele) pe drum, aflu, în fin, că tot drumul meu a fost în zadar, pentru că n-am buleti (sau copie după cel al părinţiolor)!!!!! la naiba! :(.. şi cât de frumoasă era biblioteca aia imensă, “europeană” cu covor roşu şi garderobă obligatorie..
eh, dar asta e viaţa, câteodată e nevoie şi de sacrificii; sacrificii tembele, idioate, făcute forţat, la care sperai să nu ajungi, sacrificii precum cel de a renunţa la orice tramvai valabil, pentru că eşti între două staţii [a se vedea ante*9-penultima frază] (sic, sic sic!!!), şi nu mai are rost. sau alte feluri de sacrificii. să vă mai zic? bine..
păi, ar mai fi şi sacrificiul de vineri, aka “ce dracu’ mai e şi asta?”. e vorba de sacrificiul care constă în datul jos la staţia la care vrei să cobori (bine, o să ziceţi, asta e ceva normal), întâlnitul, în drum spre uşa de coborâre cu vreo 10-15 tipi în uniforme albastre, nevoitul de a prezenta abonamentul, negăsitul acestuia. dap, chiar s-a întâmplat. vineri. şi cum nenea ăla, mai bătrân oleacă, şi cu perciunii de barbă în stilul Elvis (arăta ca un comunist), nu mă lăsa în pace, eu am continuat să caut, frenetic, vreo urmă de act prin ghiozdan. ioc. şi, culmea, tocmai în ziua aceea uitasem şi carnetul acasă.
bun, aşa a văzut arici cum e să fii dat jos. şi a văzut şi cum e să-ţi fie luate datele personale, numele, şcoala, adresa, etc. şi doar datorită licăririi sincere din ochi, nenea s-a lăsat convins să mă lase acasă, şi în 20 de minute să revin cu abonamentul în cauză. şi am revenit. phew. am scăpat.
chestia e că, cu câteva zile înainte de asta, tot la coborârea din tram, am văzut o tanti, de la spate. tanti asta era ajutată de alte două să meargă spre un magazin de pe trotuar. la început nu am înţeles care e faza, dar dup-aia, s-a întors şi i-am văzut faţa plină de sânge. se pare că se lovise la frunte, şi, între timp, mai veneau şi altele, cu suluri de hârtii & stuff. iar, după ce s-a aşezat pe o bordură, tanti a vrut să-şi pună ochelarii, asta fiind prima ei grijă. dkahofhieljaokhjuihazyeqw! :|. trebuie să fi apărut şi la tvs.
revenim după pauză, doamnelor şi domnilor. şi nu uitaţi: nu lăsaţi sacrificiile să vă conducă viaţa!
asdf
nu ştiu ce să zic.
zilele astea totul a părut ciudat, dacă nu, foarte ciudat.
heh, să ştiţi că am vrut să scriu ieri postul ăsta, dar.. n-am avut timp, *ntzz..*, din cauza porcăriei ăleia de conferinţă sau ce dracu’ a fost, aia a lu’ Dan Puric. nu zic, dăştept om, amuzant şi pe deasupra, dar întâlnirea a fost la universitatea Agora, într-o încăpere micuţă, încât stăteau oamenii adunaţi grămadă pe la cozile de la uşi, ca să-i soarbă cuvintele din microfon, şi, pe deasupra, a durat şi 4 ore!!!!!! adunarea aia a fost şi filmată de echipele de la TVS, sau ceva de genul.
o chesie amuzantă şi bizară în acelaşi timp, datorită căreia am zis că zilele astea au fost ciudate: tot luni, pe tramvai, stăteam plictisit, şi amorţit, cu muzica în căşti, când deodată văd tot felul de maşini cu numere de înmatriculare sugestive, râvnite şi căutate de mine de vreo 3 luni. maşinile: “BH 58 PLM” (nu credeam că există vreo maşină d-asta, dar, oricum, numărul ăsta l-am reţinut cel mai bine), “SAL”, “MAH”, “SAL”, “ASL”, “CMF”, “WTF”, “BEY”, “BAH”. whow. faza cea mai tare a fost că totul a decurs repede, toate vehiculele astea bizare le-am văzut într-o singură tură, în vreo 5 secunde, apoi au venit iarăşi numere de înmatriculare obişnuite, gen “DSL”, “MQR”, etc… nu ştiu dacă a fost vreo minune (;))), sau pur şi simplu are legătură cu podul decebal, unde s-a petrecut, dar pe mine m-a înviorat toată faza asta. trebuia să fac o poză. damn.
în fine, toată asta mi s-a părut ca un dialog pe messenger, dintre mine şi vreun internaut enervant:
maşinile: sal
eu: salut
maşinile: asl
maşinile: cmf?
maşinile: bey!
BUZZ!!!
maşinile: rasp in plm
maşinile: bah!!!
BUZZ!!!
and so on..
doar ca să ştiţi, eu întotdeauna la linkuri pun să se deschidă în altă fereastră, deci să nu vă temeţi a da click normal, nu cu rotiţa de scroll, pe linkuri, că vă deschide alt tab (cel puţin în firefox).
apropo, voi ştiaţi cât de tupeiste pot fi babele? da, babele alea enervante, despre care ziceam la pagina “Despre”. păi, un exemplu concret al enervănţiei lor ar fi cel de azi: stăteam fain-frumos pe scaun, când văd, pe celălalt rând de scaune, o tipă la vreo 17-19 ani, frumoasă şi timidă. de ea se apropie o bătrânică simpatică şi bine-făcută, la care, ezitând un pic, tânăra se ridică, dându-i locul. însă tanti noastră, înfumurată, se aşează imediat în “locul cuvenit”, apoi începând să comenteze în gura mare despre tineretul din ziua de azi, care cu greu se încumetă să dea locul unei “biete bătrânici”, apoi, că o sa ajungem şi noi la 70 de ani, să vedem cum e, şi-alte din astea. cum în faţa şi în spatele ei se mai puseseră alte două bătrâne, au început şi ele să aprobe, comentând indignate aceleaşi pleve. şi au continuat, nene, aşa, încă vreo patru staţii, de mă durea capul, îmi venea să le zic eu să tacă. pffft..
mâine dau test la chimie. şi nu ştiu prea multe :|.
în altă ordine de idei, vă prezint o melodie care parcă mi-a marcat aceste zile, o melodie frumoasă, romantică, chiar, ce îmi rămâne îmi minte chiar şi după ce sting mp3-ul. melodia asta, împreună cu “the sacrament”, “gone with the sin”, “the funeral of hearts”, “join me”, “solitary man”, şi altele, e una dintre cele mai “faine” şi meditative de la HIM:
“Killing Loneliness”